Drift la SAB 2023
În weekendul 13-15 Octombrie zeci de piloți au așteptat publicul vizitator într-un spectacol cu sute de cai putere și multă adrenalină în zona outdoor, special amenajată evenimentului Drift la SAB 2023, sub coordonarea campionului profesionist de drift Sorin Ene.
La doar 14 ani desemnată regina driftului din Europa, Alice Ene, a fost și ea prezentă cu una dintre mașinile de competiție la SAB, într-un show de drift spectaculos.
Alice Ene este primul pilot din istoria Motorsportului românesc care intră în Cartea Recordurilor, pentru performanță. Este pilot profesionist de Drift – Campioană Europeană la doar 14 ani, performanță ce a fost recunoscută de către Guinness World Record – „Cel mai tânăr pilot profesionist de Drift la 14 ani si 79 de zile, care câștigă un eveniment la nivel european.”
Alice Ene va fi ambasador Women Rally pe una dintre mașinile de deschidere de la prima etapă a Campionatului Național Women Rally – Bosch Car Service 2023, Trofeul Enel X Way, clasa de mașini electrice powered by George, Inovație BCR, care se va desfășura la București în perioada 12-13 mai 2023.
Talentul l-a moștenit de la tatăl ei, Sorin Ene, Campion Național, Vicecampion European și Fondatorul primei scoli de Drift din România.