loader image

Salonul Auto București & Accesorii

Salonul Auto Bucuresti & Accesorii 2012 (SAB & Accesorii 2012) isi deschide traditional, in toamna, portile pentru publicul vizitator, pasionatii si specialistii din domeniul auto in perioada 19 – 28 octombrie 2012 la Romaero Baneasa.

Salonul Auto Bucuresti si Accesorii la a X-a editie!

Salonul Auto Bucuresti si Accesorii la a X-a editie!

Ca scurt istoric, succesul primelor 4 editii (1993 – 1996) atat din punct de vedere al organizarii cat si al afluxului de vizitatori (120.000 vizitatori in 1996) a facut ca SAB & Accesorii sa fie introdus prin eforturile sustinute ale APIA in calendarul international al OICA, singurul for international ce poate da un asemenea gir. Din 1997, secvential, o data la doi ani, Salonul a fost prezent, sub organizarea APIA pana in 2007 inclusiv, in prestigiosul calendar international OICA, fiind catalogat ca atare, Salonul International Auto Bucuresti. Din 2007 si pana in 2011 Salonul a fost afectat de puternica scadere a pietei auto, inchizandu-si portile. Anul 2011 a insemnat revenirea SAB & Accesorii in editie nationala, in locatia deja cunoscuta tuturor iubitorilor acestui domeniu, Romaero Baneasa, care ofera o suprafata de expunere de peste 40.000 mp, interior si exterior, spatii pentru parcare si o pozitionare avantajoasa.

SAB & Accesorii 2011, eveniment organizat intr-o perioada dificila din punct de vedere economic, a reunit 58 companii pe o suprafata de aproximativ 12.000 mp (9.000 mp in cadrul Pavilioanelor 106, 107) si 3.000 mp suprafata exterioara si o arie dedicata drive testelor si demonstratiilor auto. Organizatorii au pus la dispozitie si 25.000 mp parcare auto (aproximativ 2500 locuri parcare) pentru publicul vizitator.

Obiectivul principal al SAB & Accesorii 2011 a fost acela de a oferi companiilor participante atat oportunitatea de a face vanzari pe perioada celor 5 zile de desfasurare, cat si stabilirea de contacte noi pentru urmatoarea perioada calendaristica. Impreuna, expozanti si organizatori, am constientizat ca cea mai buna solutie pentru traversarea acestei perioade economice este aceea de a depune eforturi si a ne asuma riscuri, cuantificabile direct in vanzari. Din acest punct de vedere SAB & Accesorii 2011 a fost un real succes.

Editia 2012, cea de a X-a a SAB & Accesorii, va prezenta autoturisme si autovehicule utilitare usoare si grele, vehicule hibride si electrice, motociclete, biciclete, piese si accesorii auto, moto și velo, sisteme audio și de navigatie, echipamente si utilaje pentru service-uri si spalatorii auto, tuning auto, presa de specialitate, societati de leasing si de asigurari auto.

Pentru anul 2012, venim in intampinarea companiilor care doresc sa ni se alature cu o perioada de desfasurare extinsa, respectiv 10 zile, interval in care acestea sa aiba posibilitatea de a stabili mai multe contacte, de a finaliza mai multe contracte si de a mari volumul vanzarilor directe.

Pentru informatii suplimentare despre SAB & Accesorii 2012 nu ezitati sa ne contactati: Organizator PREMIUM EXPO Srl, telefon/fax 021.230.38.18 sau 021.231.41.56, e-mail: , coordonatori proiect Sorin Radacineanu (0724 204 000), Albert Kiss (0722 579 877),  Oana Iliescu (0730 160 829).

 

Despre PREMIUM EXPO

PREMIUM EXPO este o companie organizatoare de manifestari expozitionale atat in tara cat si in strainatate.